Filiz & Mirel

Povestea și curajul din spatele Arome 22

Mi s-a întâmplat rar să descopăr un loc pentru prima dată, în care să am senzația că am mai fost. Dar nu o dată sau de două ori, ci într-atât încât să te simți ca acasă.  Arome 22 este un astfel de loc, iar spiritul său este o oază de bon vivre într-un prezent care de multe ori e prea grăbit pentru așa ceva.

Pe Mirel și Filiz i-am cunoscut printr-un prieten comun și, din vorbă-n vorbă, m-au invitat să le fac o vizită cândva.

Ceea ce urmează este o fărâmă din toate discuțiile și momentele pe care le-am avut atunci, când am stat la un pahar cu vin pe la apus împreună cu ei doi și cu Bianca – prietena și partenera lor care a semnat designul Arome.

M: Este foarte liniște aici. Parcă timpul stă în loc. Se vede în fiecare detaliu talia efortului pe care l-ați depus aici. De unde ați pornit cu ideea să faceți Arome?

Mirel: Ne-am dorit foarte tare să creăm un loc care să ne reprezinte, să transmitem toată experiența noastră prin lucrurile care ne plac, din locurile pe unde am fost.

Filiz: Am vrut să creăm un loc la fel ca noi. Să transmitem un sentiment, în primul rând, o trăire. Să vii într-un loc în care să te simți ca acasă.

Mirel: Din cauza asta este și intitulat „Arome 22 House”, o casă cu arome.

Filiz: Da. Să fie un loc normal, să nu fie nimic forțat, să te comporți ca într-o familie.

Mirel: Asta ne-am dorit noi să creăm. „Arome” însemnând arome de normalitate, arome de prietenie, arome de mâncare, de artă, avem și o expoziție în casă, semnată de Aurel Gheorghiu Cogealac – este un artist din Dorbrogea. Orice aromă pe care o trăiești și o simți încercăm să o transmitem oaspeților noștri.

Filiz și Mirel sunt doi oameni frumoși. Iar când sunt împreună observi cât de bine se completează.

M: E un loc inspirat și din călătoriile pe care le-ați făcut. Practic, ați cules câte ceva din mai multe locuri.

Filiz: Da, tot ce ne-a plăcut am transpus aici. Că a fost un lucru vechi, o cărămidă sau o piatră antică, un târg pe care l-am vizitat sau prieteni care ne-au deschis ochii către artă, toate s-au completat.

Noi suntem foarte atașați de locul ăsta. Sunt vreo 12 ani de când stăm aici și știm fiecare străduță, fiecare casă.

M: De ce 22?

Mirel zâmbește: 22 e numărul străzii, Negru Vodă 22.

Filiz: Da, dar în spate am creionat împreună cu Bianca…

Bianca: Îmi aduc aminte, găsisem efectiv 22 de arome. Nu le mai țin minte, dar le am scrise undeva. Căutând ideea brandingului, în sine, am zis „Hai, să vedem de ce 22?”. Mie mi-a fost foarte ușor. Cunoscându-i pe ei…nu aveau un plan de bussines. Pentru ei ăsta nu e un bussines…sunt ei aici și cred că asta dă savoare locului. E o parte din personalitatea lor și, efectiv, te fac să te simți ca acasă. L-am gândit ca fiind ceva foarte uman, foarte natural, bazat pe foarte mult handmade.

Mirel: La început am fost eu cu Filiz în povestea asta. Bianca, prietena noastră, s-a alăturat proiectului…

Filiz îl completează: Pentru că a crezut în el. Nu multă lume a crezut.

Mirel: Fiind în Eforie Sud lumea nu a fost așa de încrezătoare că vom reuși.

Filiz: Noi suntem foarte atașați de locul ăsta. Sunt vreo 12 ani de când stăm aici și știm fiecare străduță, fiecare casă.

M: Ați avut nevoie de foarte multă sârguință dar aveați deja o idee conturată…

Mirel: Noi credem foarte mult în Eforie Sud.

Filiz: E o stațiune liniștită, plină de verdeață, unde nu s-a construit mult.

Mirel: Plus că Eforie Sud o să capete un vibe cool…sunt foarte multe clădiri vechi, nu s-a construit haotic, plaja o să se lărgească. Clădirile vechi dau un  farmec aparte. Noi am folosit foarte multe materiale recuperate, în special cărămidă recuperată din demolări. Gardul e din lemn recuperat. Noi mergem în fiecare an la târgul de la Negreni, este cel mai vechi târg de antichități din țară, și cumpărăm tot felul de obiecte.

M: Cum îi vedeți voi pe cei care vă trec pragul? Eu sunt absolut convins că ei vă devin prieteni.

Mirel: Ne-am împrietenit cu foarte multă lume, cu anumiți oameni ținem legătura aproape permanent, ne trimit tot felul de produse specifice zonei de unde sunt…

Filiz: Apreciază mâncarea pe care o facem și, la rândul lor, sunt gospodari.

Mirel: Noi gătim din pasiune. Ne ajută și mama lui Filiz. Eu intru în acțiune seara la plite, îmi place foarte mult să gătesc pește. Gătim numai pește de Marea Neagră, prins de pescarii din zonă autorizați, midii sălbatice din Marea Neagră, rapane și foarte multe preparate turcești și tătărești. Filiz e jumate turcoaică, jumate tătăroaică.

Mirel: Bucătăria turco-tătară, specifică Dobrogei, o regăsiți la noi în casă.

M: Nu doar gătiți cu pasiune, ci tot ceea ce faceți este cu pasiune. Eu văd Arome 22 House ca un fel de a fi, un mod de a privi viața, e un stil spre care tindem o bună parte dintre noi. Voi cum îl definiți?

Bianca: E o evadare completă din rutina de zi cu zi. Conceptul și targetul este complet diferit de tot ce se întâmplă în jur.

Locul care se transformă peste zi. Are o viață foarte dinamică. Pare că acum, la apus, culminează. Liniștea se păstrează și ziua de mâine pare îndepărtată. În repaosul orei, în lumina portocalie mă gândesc la riscul și stresul parcurse de ei pentru a crea așa ceva. Le spun asta

M: Ce lume atrageți voi, locul acesta?

Filiz: Lumea s-a ales singură.

Mirel: Cred că foarte mult a contat și partea de comunicare cu care am pornit. Ne-am gândit foarte mult la ce fel de oameni să atragem în Eforie Sud și cum să-i atragem. Prin poze, texte, mesaje…te gândești că e un loc deosebit.

M: Oamenii pe care îi întâlnesc, mai ales în acest context, sunt oameni care caută să dea rost existenței lor, lucrurilor pe care le fac. Viața e un labirint în care noi căutăm sensuri, miezuri… Cum e acest drum pentru voi? Este acest loc lucrul care vă definește?

Mirel: Cred că acum am început drumul prin labirint și cred că următoarea descoperire din labirint va fi proiectul pe care vrem să-l facem la Tuzla, unde am reușit să concesionăm o plajă pe care vrem să amenajăm un loc la fel de frumos ca aici.

M: Pentru cine vreți să deschideți această „intrare în labirint”?

Mirel: Pentru oameni normali care vor să caute un loc liniștit, să se bucure de mare. Nu vom amenaja plaja ca toate celelalte. Nu aș vrea să spun tot.

M: Spuneați mai devreme că v-ați inspirat din călătoriile pe care le-ați făcut. De unde ați adunat mai multe idei și experiențe?

Filiz: De oriunde am fost. Că am fost în Statele Unite, că am fost în Spania sau în Cluj…acolo am avut prieteni care ne-au arătat locuri, locații. De acolo am adunat cele mai multe idei și le-am transpus aici.

M: Deci este un eclectism care rezonează cu ființa voastră.

Mirel: Da, cam așa suntem noi.

Cred că acum am început drumul prin labirint și cred că următoarea descoperire din labirint va fi proiectul pe care vrem să-l facem la Tuzla, unde am reușit să concesionăm o plajă pe care vrem să amenajăm un loc la fel de frumos ca aici.
Suntem foarte sociabili și ne place foarte mult vinul. Vinul e un partener.

M: Atunci când faceți călătorii, cum vedeți diferența dintre a fi un călător și a fi un turist?

Filiz: Noi când am călătorit ne-am transpus în locul respectiv. N-am fost critici cu nimic. Poate că ne-au și ajutat cunoștințele să explorăm altfel, ne-au deschis ochii, ne-au îndrumat.

Mirel: Trebuie să iei totul ca atare, cu aroma lui. Ne place la nebunie să călătorim.

M: Pentru mine diferența dintre un turist și un călător este de a nu te duce să vezi locul, ci de a te duce să vezi oamenii.

Filiz: Cam asta am făcut tot timpul. Înainte să plecăm undeva ne gândim dacă acolo cunoaștem pe cineva.

Mirel: Suntem foarte sociabili și ne place foarte mult vinul. Vinul e un partener.

M: E un pretext, un liant. Râdem și ridicăm fiecare paharul cu rosé.

M: Care a fost viața voastră înainte de Arome?

Mirel: Suntem de foarte mulți ani împreună și, totuși, avem impresia că suntem împreună de un an. După ce am terminat masterul a trebuit să-l ajutăm pe tatăl lui Filiz. El a avut o fabrică de cărămidă, de aici și dragostea pentru argilă, cărămidă veche. Și ne-am ocupat de producție timp de 8 ani. Filiz s-a ocupat de vânzări și marketing, iar eu m-am ocupat efectiv de producție.

La început mi-a fost foarte greu pentru că trebuia să lucrez cu mulți oameni. Trebuia să supraveghez 80 de persoane și trebuia să-i facem să muncească cu drag și spor. Artistul din mine a devenit odată cu cărămida. Ne trezeam la 5 dimineața, la 6 eram la muncă.

Mai deschidem o sticlă cu vin, în timp ce Mirel aprinde luminile terasei.

Mirel: Apropo de vin, acum am cumpărat și struguri de la o fermă de pe malul Dunării pentru că nu ne ajunge cât avem noi. Și după ce închidem, în prima parte din luna octombrie ne ocupăm de vin, două săptămâni asta facem. După aceea plecăm la festival, la Mioritmic în Cluj.

În curând o să înceapă să gătească.

Tihna pe care noi o găsim a venit din tihna lor de a face lucrurile.

Colophon

Fotografii: Canon Eos Rebel K2, Canon Lens EF 50 MM 1:1.4, Canon Lens EF 17-40mm 1:4; film Fujicolor 200 + Ilford 400

Corp de literă: Old Standard, Poppins, Libre Franklin