Să crezi în pasiune

M: Ești pictoriță, performance artist, Creative Strategist la IQOS, traveler și constant beauty seeker. Care din toate lucrurile astea te definește cel mai bine

Eglantina: Toate.

M: Dar dacă ar fi să alegi unul?

Eglantina: Beauty seeker. Toate cele enumerate mai devreme sunt un tool pentru a ajunge la ceva. Pictor, arhitect, designer, până la urmă toate astea sunt mijloace de exprimare a unei idei. Dar ideea aia în sine este despre o frumusețe, o frumusețe pe care nu o poți capta niciodata integral sau pe care unii o redau prin realism, alții prin suprarealism si tot asa. Nu contează. E viziunea ta despre frumusețe, despre lume, despre tine însuți.

M: Care este felul tău preferat de a capta frumusețea pe care o găsești

Eglantina: Pentru mine sunt două modalități. Pictura pentru a exprima vizual ce e în mintea mea. Partea de creative e foarte interesantă, pentru că atunci nu mai e doar pictură. Sunt toate conceptele creative si transpunerea unei filosofii intr-un proiect care nu se rezuma doar la partea vizuala. Ci la ceea ce traiesti.

M: Crezi că e un risc cumva în societatea actuală să încercăm să ne definim mult prea repede prin ceea ce facem, nu prin ceea ce suntem?

Eglantina: Da, există un risc. A fi văzut presupune că ești, „a fi” in primul rand și abia apoi a fi orice altceva. Vrem să fim cineva, vrem să fim apreciați și noi pentru ceea ce suntem, dar nu e vina noastră, ci cred că este vina societății, care până acum te-a condamnat, nu te-a lăsat să fii pur și simplu. Trebuia neapărat să fii ceva ca să meriți respect, să meriți apreciere, să fii „domnul doctor”, să fii „domnul inginer”. Atunci când nu mai ești „domnul doctor”, nu mai ești „domnul inginer”, cand nu mai ții morțiș să fii una dintre meseriile astea atât de fascinante pe vremuri, trebuie să fii altceva în schimb. Dar ce? Sau cine? Tu știi în sinea ta că ești cineva, dar nici tu nu știi cine ești până la o anumită vârstă și atunci de pe la 20 de ani tu tot încerci să te exprimi și să te afirmi în speranța în care s-ar putea să o nimerești la un moment dat cu cine ești. Eu cred că îți dai seama cine ești abia pe la vreo 40-50 de ani încolo. Până atunci ai frânturi, ai idei despre cine ai putea fi. Știi că îți place, că inima îți bate pentru o anumită chestiune, dar până atunci experimentezi și tu multitudinea de variante din care poți alege de fapt.

M: Cu toate astea, există riscul ca mulți să își aleagă mult prea devreme calea și niciodată să nu aibă curajul să schimbe direcția, pentru că țin cu dinții de ideea de a avea ceva care să îi definească.

Eglantina: Mie nu mi se pare. Mi se pare că în zilele noastre renunți mult mai ușor și nu mai e teama aia de eșec. Esti mai asumat. Câți nu au trecut prin asta înainte? Astăzi ești antreprenor, mâine ești corporatist, poimâine ești cântăreț, adică în zilele noastre chiar sunt fericită să văd oameni care fac treceri fără să se mai gândească atât de mult la ce se va întâmpla. Eu cred că în zilele noastre îți poți schimba joburile foarte ușor, cred că poți să îți schimbi hainele, cred că poți să îți schimbi oamenii din viața ta foarte ușor, poți să schimbi orice. Dar toate alegerile pe care le faci în viață trebuie să fie unite de acel fir roșu, de o cautare, pentru că altfel nu te vei mai simți nici tu bine cu tine, vei fi rătăcit în propria ta viață. Dacă faci o schimbare bruscă de dragul schimbării, fără acest fir roșu, te pierzi tu. Dar dacă o faci asumat și știi de ce, atunci orice ai face tu vei fi fericit și vei ajunge. Vei deveni.

M: Asumat mi se pare un cuvânt foarte bun. Care crezi că ar trebui să fie, pe lângă asumare, principalul lucru pe care ar trebui să îl facă un beauty seeker, ca sa poată să caute frumusețea mai departe, astfel încât să ajungă să-și câștige și existența din asta?

Eglantina: Eu aș începe prin a defini această asumare, pentru că e uzat termenul ăsta. Nimeni nu își asumă de fapt nimic, pentru că nimeni nu înțelege de fapt definiția asumării. Să îți asumi nu înseamnă să recunoști, să zici „Da, ăsta sunt eu!”. Asta înseamnă că recunoști ceea ce ești. Să îți asumi înseamnă să și iei măsuri în sensul ăla. Dacă îți asumi că ești beauty seeker, îți asumi și că lumea nu este formată doar din frumusețe, ci că e un joc al contrastelor și că există frumusețe pentru că ai termen de comparație. Atunci nu te mai vaiți că lumea e gri, neagră, ci pur și simplu te focusezi pe ceea ce vrei tu să cauți, pe ceea ce vrei tu să faci și vei găsi până la urmă. Acum, cum reușești să îți câștigi traiul din acest lucru cred că depinde de autenticitate. Să nu faci un lucru de dragul banilor, de dragul normelor sociale sau pentru că trebuie să ai un job. Să faci niște lucruri în care tu chiar crezi, care te provoacă și, la un moment dat, când vei fi bun și vei face performanță în treaba respectivă, știu că sună clișeic, dar chiar vor veni și banii.

M: În acest caz, când atingi culmea?

Eglantina: Cred că ești mare atunci când într-adevăr ești un creator care reușește să ofere niște emoții. De fapt, la finalul zilei, ești un creator de emoții. Cred că ești mare când ai reușit să creezi niște emoții de-a lungul unor ani pentru oameni și nu a fost un episod punctual. Abia atunci poți spune că acel om este Cineva. De bine, de rău, e criticat, are succes, critic sau comercial, nu contează, dar creează emoții. Dincolo de ce spune toată lumea. Eu cred că asta e definiția succesului în artă.

M: Emoții în general, nu neapărat plăcute.

Eglantina: Clar, dar arta nu ar trebui să genereze fericire. Din punctul meu de vedere, arta ar trebui să îți trezească emoții și semne de întrebare. Ba te șochează, ba te întristează, ba te înveselește, emoții de acest fel. Îți dă o stare. Apropo, mie îmi place Paolo Sorrentino, cel care a regizat „La grande bellezza”. Există o replică în film: „Siamo tutti sull’orlo della disperazione” (Toți ne aflăm în pragul disperării). Avem succes, un anumit statut, dar dacă e să faci o radiografie a vieților noastre, cu toții avem eșecuri proprii la finalul zilei, deci cum își poate permite cineva să spună că ceva e bine sau ceva e rău. Nu trebuie să dai definiții, nu trebuie să dai verdicte. Chiar cred că replica este validă în toate contextele, nu trebuie să judeci.