Un ambasador elegant al vinului

M: Ce înseamnă un Wine Ambassador?

Diana: Wine Ambassador este o persoană care promovează vinurile, lucrează în slujba vinurilor și căreia îi place să facă acest lucru. De fapt, un Wine Ambassador pentru vinurile românești este cineva care vorbește tot timpul despre ele și le promovează.

M: Și cum ai ajuns să faci asta? Care a fost traseul pe care l-ai parcurs până la vinuri și până la a fi un Wine Ambassador?

Diana: Cred că întâi m-am îndrăgostit de domeniu și de vinuri în general, începând să lucrez într-o companie care vindea materiale oenologice, materiale filtrante pentru această industrie. De fapt, era un sector, cel al vinului, care trebuia dezvoltat. Pasiunea pentru vin a apărut din copilărie, fiindcă ai mei — tatăl meu, bunicii — având vie, au făcut mereu vin. Bunicii mei sunt dintr-o localitate situată undeva între Alba și Blaj… probabil este undeva în sânge acolo, o legătură cu vița-de-vie și cu vinul.

M: Țara vinului până una alta…

Diana: Corect. Una dintre ele. Și de aici am dezvoltat mai departe pasiunea pentru vin. Lucrând în industria vinului, am făcut cursuri pentru degustători autorizați, și de vinuri, și de spirtoase. Am luat parte la ședințele Asociației Degustătorilor Autorizați din România, care au loc de fiecare dată în altă zonă viticolă și abordează mereu alte tematici, discuții despre vinuri, analiză senzorială. Practic, te ajută mult să încerci și să faci exercițiu. Repetitio mater studiorum, nu?

M: Analiza senzorială ce implică?

Diana: Analiza senzorială implică evaluarea unui vin, tehnica de degustare: ne uităm în primul rând la culoare, care ne spune foarte multe despre un vin. Dacă este un vin alb tânăr are o culoare galben pal, galben-verzui, pal transparent, lămâie. Dacă este un vin alb mai evoluat, culoarea virează înspre auriu, vinul este mai onctuos și se remarcă nuanțe puțin mai închise. Culoarea rozeului nu este una standard, poate varia de la foarte deschis – foaie de ceapă, zmeuriu –, până către culoarea somonului, cu accente de portocaliu. Pentru un vin roșu, nuanța de violet indică faptul că vinul este tânăr. După un timp, culoarea se transformă spre rubiniu, cărămiziu. Desigur, intensitatea culorii variază de la un vin la altul și, de fapt, de la un soi la altul.

M: Ai un soi preferat sau ceva de suflet la care te întorci?

Diana: Mai aproape de suflet, oricând prima mea opțiune este spumantul. Dimineața, la prânz, seara, șampanie, oricând. Și aici îmi place să îl citez pe Răzvan Exarhu care zice că „oricine poate să bea seara și în weekend”. Așa că, da, șampanie pot să beau la orice oră. În rest, desigur, depinde ce mănânc, cu cine sunt, unde sunt. Mult mai mulți factori contribuie la alegerea unui vin, dar aprecierea unui vin este ceva subiectiv până la urmă și depinde de tot ceea ce este împrejur.

M: Apropo de experiența senzorială, contează foarte mult și contextul.

Diana: Da, dar nu comparăm aici cu concursurile de vin. Acolo lucrurile sunt foarte bine puse la punct, degustările se fac în timpul dimineții, trebuie să fii concentrat, lumina trebuie să fie naturală, indirectă, vinurile sunt grupate pe serii, pe categorii și, fiind grupate în acest mod, le vezi comparativ. Zece, cincisprezece vinuri sunt din același soi, poate și aceeași regiune, nu prea ai variații foarte mari și trebuie să le notezi comparativ. E cu totul altceva când savurezi un vin cu prietenii sau când ești la o terasă și mănânci altceva lângă vin.

M: Am văzut pe contul tău de Instagram că tu călătorești foarte mult, în foarte multe locuri. Povestește-mi despre un loc preferat apropo de ce înseamnă să bei vin într-un anumit loc, într-un anumit context. Care este go to place-ul pentru tine dacă ar fi să alegi să poți să te întorci în fiecare săptămână acolo și să bei un spumant într-un anumit loc?

Diana: M-aș întoarce oriunde este apă și mare fiindcă iubesc energia pe care mi-o dă apa și îmi încarc cumva bateriile în preajma ei, toate problemele dispar și mă simt foarte bine. N-aș numi neapărat un loc, poate am o anumită pasiune pentru Gura Portiței și acolo m-aș întoarce de fiecare dată. Călătoresc mult fiindcă sunt plecată la concursuri de vinuri. Plecând la concursuri de vinuri, văzând multe vinuri poate din regiunea respectivă, am ocazia să cunosc și locurile, fiindcă așa cunoști cel mai bine un vin, cunoscând locul, cunoscând mâncarea, poți să îl integrezi și poți să îl plasezi cumva, să îl localizezi. De asta cred că noi avem un foarte mare potențial de promovare prin vinuri, în primul rând, fiindcă avem ce arăta. Este vinul dintr-o anumită zonă, este cultura zonei, tradiția… și aici mă refer și la cea gastronomică.

M: Și oamenii din spatele vinului…?

Diana: Da, știi, sunt trei elemente ca să poți obține un vin bun. În primul rând, trebuie să ai o materie primă foarte bună, strugurii, terroir-ul. După aceea, trebuie să ai o cramă bine pusă la punct din punct de vedere tehnologic și, în al treilea, dar nu ultimul rând, omul este foarte important. Cel care face vinul este, de regulă, un artist, fiindcă vinul este o ființă vie, care evoluează permanent. După îmbuteliere, vinul nu rămâne la fel de-a lungul timpului. Peste o lună poate fi cu totul altul. De aceea se spune că vinul este o ființă vie. El evoluează și în cisterne, poate mai puțin în cele de inox. Sunt vinuri care se pun pentru maturare în butoaie de stejar, în baricuri, și trebuie observate atent. Vinul înseamnă grijă și interacțiune , trebuie urmărit tot timpul tocmai pentru a-i observa evoluția. O ființă vie, după cum spuneam, și o întreagă poveste. Știi că Louis Pasteur spunea că este mai multă filosofie într-o sticlă de vin decât în toate cărțile și, într-adevăr, așa este. În jurul unui pahar cu vin poți să legi o grămadă de discuții, poți să cunoști oameni frumoși, poți să te împrietenești și de aici putem extrapola.

Întorcându-ne la educație, nu știu unde suntem noi acum, dar suntem departe. În primul rând, cred că ar trebui să nu ne mai ferim de tot ce este românesc și mă uit aici la italienii care sunt peste tot, în toate restaurantele italienești găsești doar produse italienești, pe care le consumă și promovează constant.

Depinde foarte mult de încrederea fiecăruia dintre noi. Dacă fiecare dintre noi avem încredere și știm că ceea ce facem, facem bine, că noi suntem cei care pot face diferența… De exemplu, dacă eu postez despre un anumit vin, primesc multe reacții și comentarii de la diferiți oameni care spun că au căutat și cumpărat vinul doar pentru că l-am recomandat eu. Prin urmare aleg să fiu optimistă și să fac totul cu multă convingere.

Mai există un element foarte important: oamenii trebuie să fie pregătiți profesional, să știe fiecare ce trebuie să facă acolo unde este și atunci lucrurile ar funcționa mult mai bine, fiindcă sistemele nu sunt diferite de cele din Uniunea Europeană. De atâția ani, în Uniunea Europeană avem atâtea regulamente și pararegulamente pe care le-am superbirocratizat și ne-am făcut noi mai catolici decât Papa, după cum se spune, doar ca să creăm o dependență față de un anumit sistem birocratic și față de persoana care controlează, care are astfel puterea de a constrânge. Dacă am depăși abordarea asta, dacă oamenii ar vedea scopul pe termen lung, nu pe cel de moment, am putea ajunge undeva.

M: Eu cred că sămânța problemei e o lipsă de, probabil o să sune puțin aiurea chestia asta, o lipsă de pregătire pasională, adică să învețe că trebuie să faci lucrurile alea cu plăcere și dacă nu ajungi să le faci cu plăcere înseamnă că nu ești în domeniul care trebuie și să găsești întotdeauna partea plină a paharului.

Diana: Corect, dacă ai o meserie, să o faci cu plăcere, să faci ce îți place și atunci nu muncești deloc. Nu te plictisești dacă îți place ce faci, dar nu e ușor.

M: Pe urmă ce mai faci când nu muncești? Că faci ce-ți place când muncești și pe urmă când iei pauză, ce faci? Celelalte lucruri.

Diana: Când iei pauză faci ce nu îți place. Spre exemplu, mie nu îmi place să despachetez. Când sunt plecată atât de des… Am fost în luna mai în China, în Portugalia, în Italia, aveam la un moment dat două bagaje nedespachetate şi…

M: Cu ce ocazie ai fost în China?

Diana: În juriul la Concours Mondial de Bruxelles, care în fiecare an se organizează în altă țară, și sunt în juriu peste trei sute de oameni care sunt jurnaliști, în principal, dar și vinificatori, oenologi, comercianți, oameni care lucrează în industrie.

M: Unde se desfășoară asta?

Diana: La Beijing. A fost o experiență.

M: Dar cum ți-a plăcut orașul?

Diana: Este impresionant, este mare, este făcut ca să impresioneze, știi… Am inspirat praf și am înțeles că nu era una dintre cele mai poluate zile, dar a fost o experiență interesantă, trecând peste nevoia lor de a controla totul și de a ști exact unde ești, ce faci, cum ești, să te protejeze. Dar mi-a plăcut. Au clar un alt mod de a gândi și de a vedea lucrurile și aici ca să faci ce îți place, despre ce vorbeam înainte, cred că ar trebui cumva schimbat sistemul educațional, fiindcă la noi sistemul de învățământ este bazat mult pe teorie și ar trebui să fie bazat pe practică, pe ceea ce îți place să faci. Ar trebui toți copiii să fie evaluați din punct de vedere al aptitudinilor, al înclinațiilor, fiindcă îți dai seama dacă un copil este comunicativ, dacă este sociabil, ce fel de înclinații are sau către ce.

M: Total de acord. Mi se pare că sistemul educațional, mai ales în primii ani, în școala generală, trebuie să fie mai mult axat pe a ajuta copilul să își descopere pasiunile, nu neapărat să îl hrănești cu informații.

Diana: Copilul trebuie implicat în tot ceea ce faci, în viața familiei, în hotărârile pe care familia le ia și în tot ceea ce este nevoie. Deci în momentul în care îl implici și zici, uite, tu ești foarte important, tu trebuie să faci asta, copilul reacționează foarte bine și se implică și descoperă, încet, încet, ce înseamnă responsabilitatea lui.

M: Și în același timp și faptul că vezi ce e mai bun, the silver lining, cum ai spus mai devreme de oameni, că ar trebui să iei ce e mai bun de la fiecare. În fiecare context până una alta. Că vorbeam mai devreme de labirint, mi-am adus aminte acum de o poveste legată de Tezeu și de Ariadna. După ce Tezeu a plecat cu Ariadna din Knossos și au fugit pe mare împreună, au scăpat de labirint și minotaurul birocratic, nu mai țin minte din ce motiv, Tezeu a decis să o părăsească pe Ariadna pe o insulă. O lasă singură pe insula respectivă și el pleacă mai departe, iar ea e disperată că nu înțelege ce se întâmplă, adică nu știe ce urmează să facă și, în toată disperarea asta, apare alaiul lui Dionysos, care văzând-o, se îndrăgostește profund de ea și ea se sperie, pentru că alaiul lui Dionysos este destul de înspăimântător, plus că avea doi leoparzi care îi trăgeau carul și leoparzii s-au năpustit asupra ei și el i-a ținut și i-a spus să nu se teamă că el s-a îndrăgostit de ea și e totul în regulă și dacă nu mă crezi, îți dăruiesc această coroană a cerului și a pus constelația Corona Borealis în cer, pe care românii au numit-o Hora, și acesta este, practic, semnul de dragoste pe care i l-a dăruit Dionysos Ariadnei. Mă gândeam la contextul ăsta, că în cel mai profund moment de disperare, a câștigat iubirea unui zeu și unui zeu al vinului, the fun kind, nu unul care pleca tot timpul la război. A fost un caz fericit pentru ea și Ovidiu a scris un poem pe tema asta, apropo de lucruri pe care nu le știm.

Diana: Bine, și Ovidiu, și mormântul lui de la Marea Neagră și motivul pentru care a fost exilat. Cred că a fost doar un pretext din câte am înțeles eu, fiindcă el avea alte preferințe politice.

M: Mi se pare fantastic că un loc atât de frumos și de impunător cum e Knossosul să dezvolte în jurul lui mitul acesta că era de fapt un labirint. E un palat superb, e ceva.

Diana: Wittgenstein spunea la un moment dat că singurele limite pe care le avem sunt cele pe care ni le punem noi prin vorbele noastre. Deci nu există practic limite, cumva doar presiunea și constrângerea societății și ce zice lumea, și cum zice lumea, dar poți să vrei și poți să obții orice, că nu ai niciun fel de limită, adică depinde numai de tine să nu te simți constrâns de ceva.

M: Mai sunt limitele pe care e bine să ți le recunoști singur. Adică asta este într-adevăr o filosofie foarte draguță așa, dar adevărul este că nu chiar toată lumea poate chiar să facă orice.

Diana: Clar nu poate să facă orice, poate să își dorească.

M: Dacă își dorește, jumătate deja e câștigată.

Diana: Cred că fiecare trebuie să avem mult mai multă încredere în noi, în ceea ce suntem și în ceea ce putem face.