Cronicarul digital

M.: Povestește-mi puțin despre „Cronicari digitali”, care mi se pare un proiect foarte fain în România. Cum ți-a venit ideea?

Adrian: Eu practic am venit cu susținere în ceea ce înseamnă proiectul. Este o colaborare între agenția de PR Zaga Brand și Institutul Național de Patrimoniu. Ei au venit către mine și au spus că avem oportunitatea de a dezvolta genul acesta de proiect. Putem să găsim sponsorizări să se întâmple, dar ne trebuie comunitate. Cum facem noi să ajungem la comunitate? Cum facem noi să ajungem la oamenii aceștia de pe Instagram, la oamenii care sunt activi pe rețelele sociale și să facem acest engagement  împreună cu ei încât să fie atât de frumos și de atractiv pentru ei, să vină la evenimentele noastre și să îi sensibilizăm să creeze conținut cu patrimoniul național. Pe mine m-a încântat foarte mult ideea, am pus accentul foarte puternic în comunitatea mea și am discutat individual cu câteva persoane, cu câțiva instagrameri mai cunoscuți, mai activi la rândul lor și, practic, i-am cooptat în proiectul acesta care s-a împărțit apoi treptat de la fiecare în parte către comunitatea lui.

M.: Proiectul acesta își propune să fie o platformă pentru user generated content, adică followerii celor cu care ai vorbit la rândul lor să contribuie la proiect?

Adrian: Exact, asta e ideea, în așa fel încât orice persoană care călătorește prin țară să contribuie la descoperirea patrimoniului național și să folosească acest hashtag în postările despre ceea ce înseamnă patrimoniul național. Pot fi clădiri, pot fi meșteșuguri. Există oameni care fac parte din patrimoniul național, prin cunoștințele lor, prin ceea ce simbolizează.

M.: Cum e feedback-ul? Oamenii au început să folosească hashtagul?

Adrian: Da, din ce în ce mai mult. Plus, că are foarte mare priză la publicul foarte tânăr. E mai bine decât ne așteptam. Inițial ne gândeam că o să fie undeva la 30 de ani media de interes. În schimb, se înscriu din ce în ce mai mulți tineri, 18-20 ani.

M.: Ceea ce e un vid acum în zona asta. Cumva o foamete pentru o identitate proprie, a noastră.

Adrian: Cred că e mai mult chestia asta de cunoaștere. Lipsa de cunoștințe pe care tu să le legi prin ceea ce ți se pare ție cool. Nu poți să te duci la un adolescent de 18 ani și să îi spui „uite ce clădire de patrimoniu avem”. Nu funcționează doar atât. Trebuie să fie ceva mai mult astfel încât să fie suficient de atractiv pentru a descoperi informații despre clădirea respectivă, ba mai mult, să și posteze pe rețeaua lui socială detalii despre clădire.

M.: Pentru că intervine dimensiunea asta de storytelling pe care o dă proiectul dincolo de a scoate în evidență ce are România. Practic, calapodul ăsta pe care au fost făcute toate campaniile despre România, despre patrimoniu, până acum, prinde deja o tentă de storytelling foarte puternică. De altfel, storytelling-ul ajută să fie distribuită mai departe, din vorbă în vorbă.

Adrian: Diferă foarte mult în funcție de cum e făcut, pentru că deja sunt foarte multe aplicații prin care poți cosmetiza partea asta de storytelling, de la video la tot felul de șabloane cu care te poți juca. Devine foarte ușor pentru un necunoscător de marketing să fie un autentic storyteller și să fie preluat de alții. E la îndemâna oricui. De fiecare dată la evenimentele astea avem tot felul de surprize, tot felul de vibe-uri, oameni care vin și pe care nu te așteptai să îi vezi acolo și care sunt foarte încântați. Oameni care scriu după și regretă că nu au putut veni și ei. Pentru că, de exemplu, când am fost în Constanța, la Cazino, la etaj, nu ne puteam da seama cum arăta în interior.

M.: A fost deschis special pentru eveniment, nu? Cum ați obținut aprobare? Mai sunt planuri de restaurare a clădirii?

Adrian: Da, am obținut prin Institutul Național de Patrimoniu împreună cu Primăria Constanța.

M.: Mai sunt planuri pentru clădire? Știu că stă să cadă.

Adrian: E într-o stare destul de proastă, dar situația e total neașteptată. Banii pentru refacere au fost disponibili încă din 2015, dar s-au făcut patru licitații care au fost contestate de fiecare dată. Așa s-a ajuns până acum în situația în care totul a fost blocat din cauza acestei licitații pentru firma care să se ocupe de lucrările de restaurare. Acum, pentru că degradarea a avansat, au fost nevoiți să refacă proiectul, pentru că nu mai e situația din 2015. Banii care au fost alocați în 2015 nu mai sunt suficienți pentru situația de acum și astfel totul se reia. Din ce ni s-a spus, a fost un arhitect care a făcut planurile pentru reconstrucție și urmează să aibă loc o nouă licitație. Deja au împrejmuit, s-au reluat demersurile. Vestea bună ar fi, din ce am înțeles, că s-a schimbat legislația și genul acela de contestații ar fi mai greu să aibă loc…

M.: Ce destinație va avea proiectul?

Adrian: Sunt multe variante. Cel mai probabil o să se meargă pe un proiect de bibliotecă, jumătate digitală, jumătate fizică. Ori un fel de centru cultural unde să se desfășoare tot felul de activități.

M.: Practic nu se exclud cele două. Ce clădire aveți în vedere pentru viitor, în general? Cum ați făcut cu Cazinoul, bănuiesc că aveți un plan și pentru altă clădire?

Adrian: Mai departe nu știu. E posibil să ajungem la Timișoara, încă nu am văzut planul. Pentru București discută cu INP legat de Ateneu, cu posibilitatea de a se intra prin spate, pe la intrarea artiștilor și câteva persoane să urce sus în cupolă. Discutasem și despre anumite încăperi ascunse din Muzeul BNR.

M.: Dar ține cumva să ieși din lumea fizicului, din moment.

Adrian: Eu o simt la fel. Nu simt o ruptură, nu îmi lipsește. Nu îmi displace să stau să editez zece minute un story, de exemplu. Mă distrez.

M.: Vreau să mă îndrept către un alt hashtag, către cel al tău cu #creatorswillcreate și să te întreb ce înseamnă pentru tine să creezi și cât de important este să ai o viață creativă?

Adrian: Cred că ăsta a fost cumva un moment de schimbare de personalitate la mine, în sensul că la 30 de ani cred că am avut un fel de criză de vârstă de mijloc, ceva, în care mi-am dat seama că nu fac decât să mă duc la muncă și acasă și stăteam pe canapea și mă uitam la seriale sau la televizor. După care, mi-am dat seama cum să fac altceva. Am vrut să ies mai mult și am început să trag de toți prietenii să îi angrenez eu în chestia asta de a fi mai activi social, de a ieși și de a căuta evenimente. A fost o perioadă în care nu știu cum s-a sincronizat, însă tocmai atunci începeau să apară tot felul de evenimente prin oraș, să se deschidă localuri. Pe urmă a venit partea cu travelling-ul. Cred că din călătorit reușești să vii cu idei creative. Pentru că nu descoperi doar locurile, te descoperi și pe tine, descoperi ce îți place ție mai mult, pentru că odată ce vezi lucruri noi, locuri noi, idei noi, îți dai seama că de fapt e ceva ce lipsea și te completează, dar nici măcar nu știai de lucrul ăla și atunci descoperi că de fapt aia e ceea ce voiai, o experiență, o emoție de moment pur și simplu. Pe care le surprindem prin fotografii și postări. Și acum avem și cui să le împărtășim. Ideea de creativitate? De a transforma ceva banal în ceva interesant pentru altcineva. Poate vezi o fotografie la cineva, un loc pe lângă care treci aproape zilnic și vezi fotografia aceea și nu recunoști locul. S-a întâmplat chestia asta. Am pus o fotografie cu Universitatea București într-un colț și foarte mulți mi-au spus că habar nu aveau și că nu și-au dat seama că, de fapt, arată așa. E pur și simplu perspectiva ta pe care reușești să o schimbi cumva în ochii altora.

M.: Acel frame pe care doar tu îl alegi.

Adrian: Da, și prin editare reușești să transpui viziunea ta. Cred că e esențială editarea, atâta timp cât nu strică.

M.: Ai depășit o anumită zonă de confort atunci când ai avut acel declic de la a sta la a călători sau a venit ca o chestie normală? Adică te-ai forțat puțin să faci asta?

Adrian: Da, mă forțam în sensul că acceptam să ajung în situații dificile. Ori public facing, ori public speaking. Ori abordări directe către sponsorizări pentru evenimente sau ceva de genul ăsta. Dacă îmi spuneai acum cinci ani că o să vorbesc la sute de oameni sau că o să apar la știrile de dimineață de la TVR în direct, n-aș fi crezut. Pur și simplu te forțezi punându-te treptat în situații de genul ăsta fără să te gândești că ai varianta de a spune nu. Zic da, nu știu de ce am zis da și pe urmă mă descurc atunci, pe loc.

M.: Cum ai păstrat perseverența asta, de unde îți găsești energia de a continua și de a trece peste răutăți? Știm cu toții că, apropo de „creators will create”, sunt foarte mulți hateri care gonna hate în România și sunt foarte mulți oameni descurajați. Poate vor să iasă din cochilia lor și să facă ceva, dar nu reușesc.

Adrian: Nu știu, cred că descoperind încontinuu oameni noi care sunt foarte similari mie. Se întâmplă în mod constant lucrul acesta. Poate te gândești că ți-ai format o comunitate, sunt 50 de oameni cu care comunici constant, cu care te vezi constant la evenimente. Nu. E o chestie schimbătoare. Unii poate nu mai rămân la fel de activi, poate dispar din peisaj, apar alții și tot așa. Cumva, iei de la fiecare câte ceva din entuziasmul lor, din reacțiile la ceea ce postezi. Curiozitatea celor mai tineri, care sunt foarte încântați de orice. Dacă facem un eveniment aici și spunem că am adus o sticlă de vin din Algeria, îți creează o întreagă poveste în jurul acestui lucru. Pentru că sunt super curioși și super încântați că li se dă atenție și oportunitatea ca ei să iasă în față cu ceva conținut față de alții. Se simt cumva speciali, cred că de aici pleacă. Cu toții ne dorim să ne simțim speciali cumva și o oportunitate de a face chestia asta.

M.: Cum ți-a venit ideea pentru festivalul Creators? Cum te așteptai să iasă și cum a ieșit? Am înțeles că a depășit așteptările.

Adrian: Anul trecut sigur a depășit așteptările. Ideea a venit când am văzut locul. Anul trecut, propunerea a pornit de la faptul că avem locul ăsta, ne ocupăm de el și, dacă vreau, pot veni să fac un eveniment aici. Oamenii se gândeau la workshop sau Instameet, 50 de oameni, 100 maxim. Când am văzut locul, m-am gândit automat la un fel de Electric Castle sau ceva de genul, că aici putem să facem festival. Treptat, s-au legat lucrurile, din contacte, din idei, din propuneri. Deodată toată lumea era foarte dornică să participe la ceva de genul ăsta, tocmai pentru că nu s-a mai făcut. Vorbind cu din ce în ce mai mulți oameni din tot felul de agenții de PR și din zona de comunicare, s-a creat așa o frenezie. Fiecare voia să vină cu ceva, să participe cu ceva, și, până la urmă, s-a închegat chiar un fel de mini festival. Anul acesta ne-am propus să îl facem din nou, în aceeași locație. Oamenii sunt super deschiși și am hotărât să nu îl facem mai mare, ci doar mai bine organizat, să aibă o notorietate, să fie ceva mai serios. Mai plauzibil și mai bine structurat, pus la punct, consistent. A fost colaborarea cu Radio Guerrilla, au venit parteneriate destul de bune și puternice, sponsori principali și, din nou, foarte multe înscrieri. Au fost vreo 600 de înscrieri pentru 300 de locuri.

Eu am insistat foarte mult să se întâmple în aceeași zi ca anul trecut, 21 aprilie. Nu trebuia să fac chestia asta. Cred că trebuia să fie undeva prin iunie, să fie mai ok, mai cald, a fost cu o săptămână înainte de Paște. Mulți erau plecați, fiind Paștele catolic. Vremea nu a fost chiar favorabilă. Tot au fost 400 de oameni, tot s-a atins un reach de 4 milioane, dar nu am resimțit buzz-ul ăla de nebunie, de frenezie cum mă gândeam că o să se întâmple. Putea să iasă mult mai puternic. Ideea de a da notorietate, de a fi mai serios, mai prezentabil evenimentul în sine, a funcționat. E o diferență față de anul trecut. Anul trecut s-a numit Insta Festival. Anul ăsta s-a numit Creators Festival și s-a extins din necesitate, în sensul că am fost contactați de reprezentanții legali Instagram că nu aveam voie folosim numele. Eu am depus la OSIM cerere de înregistrare marcă înregistrată Insta Festival. Când faci asta, cabinetele de avocatură primesc niște notificări în anumite cuvinte sau litere sau așa mai departe. Ei au o notificare pe cuvântul „Insta” și au primit notificare că eu vreau să înregistrez Insta Festival. Discuția a fost în felul următor. Au spus că clientul Instagram este foarte încântat de ceea ce vreau să fac, de entuziasmul meu și de energia pe care o depun pentru platforma lor și așa mai departe, dar ar aprecia dacă nu aș folosi cuvântul Insta în denumirea evenimentului. Nu au zis că nu se poate să folosesc numele lor, dar că din punctul lor de vedere se creează o asociere mentală cu ceva ce nu e al lor. Deși nu au drepturi de autor pe cuvântul Insta, era oarecum interpretabilă. Dar nu avea rost să mă duc să mă bat cu avocații în instanță. Au zis că ar aprecia dacă am retrage cererea de marcă înregistrată și dacă am schimba denumirea. Am acceptat, să nu las loc de bătăi de cap nimănui, iar Creators a venit de la sine și s-a potrivit. Am schimbat numele și a fost totul ok.

M.: Care e planul pentru ediția de anul viitor a festivalului?

Adrian: Momentan încerc să nu mă gândesc la asta. E prea repede. Toate lucrurile astea le-am făcut oarecum din mers, le-am lăsat să vină, să decurgă de la sine. Nu mi-am spus punctual că trebuie să se întâmple asta, trebuie să pregătesc evenimentul ăsta. În funcție de tot ce o să se mai întâmple până la sfârșitul anului, din ianuarie încolo, bănuiesc că reiau discuții și încep să leg lucruri și să le fac să se întâmple. Să vedem cum se mișcă lucrurile în comunitate, cum se schimbă interesul, dacă apar alte mișcări. Cam așa am făcut anul ăsta și cred că așa o să fac și anul viitor. Până în ianuarie nu mă gândesc la festival. Dacă e să fie din nou la anul, o să fie în iunie cel mai sigur.

M.: Am văzut că întâlnești foarte multe tipuri de persoane cu interese diferite. Care crezi că e punctul lor comun? Ce îi face să fie o comunitate?

Adrian: Cred că vor să facă ceva mai mult, vor să iasă din anonimat cu ceva, vor să ofere din ei, din personalitatea lor în mod public prin platformele social media. Nu știu dacă acoperă o nevoie sau deja e ceva natural. Foarte mulți oameni nu mai au tot felul de blocaje legat de ceea ce postează. Pur și simplu postează.

M.: Pasiunea pentru fotografie a început odată cu Instagram?

Adrian: Nu, de când eram mic, mic. Când aveam 5 ani, tatăl meu avea aparat de fotografiat rusesc cu film alb negru și aveam în casă un proiector și făceam noi în casă pozele. Le printam. Cu proiectorul, expuse pe hârtie fotografică, pe urmă puse în soluții, developate și așa mai departe. Făceam tot procesul ăsta, era un hobby de-al lui, iar pentru mine era cel mai tare lucru posibil. Te uitai, era hârtia în lichid, o mișcai și apărea fața ta. Ideea de a face poze mereu a rămas legată de legătura mea cu tata, era treaba noastră.

M.: Urmărește ce faci?

Adrian: Da, super mândru, super încântat, tot timpul mă susține.